Samsung Galaxy Note 8: Când încep precomenzile și când poți avea telefonul

de: George Stanciu
10 08. 2017

Samsung Galaxy Note 8 va fi dezvăluit publicului în mai puțin de două săptămâni, iar telefonul va fi disponibil destul de curând.

Încă de când a apărut confirmarea cu privire la evenimentul de lansare a telefonului, lumea a început să se întrebe când va fi disponibil pentru clienți telefonul. Nu-l vei putea cumpăra a doua zi după lansare, dar nici nu vei avea foarte mult de așteptat până atunci.

Zvonurile inițiale s-au bazat doar pe estimarea lunii septembrie, însă o astfel de predicție lasă destul de mult loc pentru interpretări. Cu toate acestea, presa coreeană a aflat mai multe detalii despre datele cruciale legate de existența lui Samsung Galaxy Note 8. Astfel, acesta va ajunge în magazine începând cu data de 15 septembrie, scrie pocketnow.com.

Opțiunea de precomandă va fi disponibilă ceva mai devreme, astfel că îți vei putea comanda un Samsung Galaxy Note 8 chiar de pe 1 septembrie. Precomenzile vor putea fi efectuate până pe 10 septembrie. Acestea sunt datele vehiculate pentru piața sud-coreeană, dar e foarte probabil ca și piețele din Europa și din SUA, spre exemplu, să aibă parte de aceleași date.

Smartphone-ul vine cu un ecran Infinity, similar cu cel de pe Galaxy S8, doar că noul display este ceva mai mare, având o diagonală de 6,3 inci și rezoluție de 2.960 x 1.440 pixeli, la un raport de aspect de 18,5:9.

Varianta pentru piața din SUA a telefonului va avea procesorul Snapdragon 835, în vreme ce restul lumii se va bucura de procesoarele Exynos 8895. De asemenea, smartphone-ul vine cu 6GB de RAM, un upgrade față de cei 4GB disponibili pentru modelul S8.